|
În perioada de criza, dar si dupa noile norme BNR, cardul de
credit a devenit o sursa de bani mult mai rentabila decât împrumutul
bancar.
Cardul de credit a început sa fie o alternativa tot mai viabila
pe timp de criza, în conditiile în care creditul de nevoi
personale este tot mai greu de accesat.
Lumea se va orienta tot mai mult catre cardurile de credit, datorita
faptului ca acestea sunt mult mai accesibile decât un credit de
nevoi personale, a declarat Lucian Anghel, economistul-sef al BCR.
Daca îti puneai problema în urma cu trei luni ce sa alegi,
între un card de credit si un împrumut, era mai potrivit sa
contractezi un credit, din punct de vedere al costurilor.
Spre exemplu, dobânzile aferente unui card de credit în lei
erau cu 5-7 % mai piperate decât cele percepute pentru un credit
de consum.
În prezent, însa, raporturile s-au schimbat, creditele
de nevoi personale s-au scumpit foarte mult, pornind de la 18% si sarind
bine de 35%. Cardurile de credit au ajuns sa coste între 16% si
40% cele standard, nea declarat Raluca Dobre, analist financiar
IpoteciDirect. Daca mai tinem cont si de faptul ca bancile au început
sa renunte la anumite costuri specifice cardurilor de credit, precum interogarea
soldului, reînnoirea cardului la expirare, schimbarea codului PIN
la ATM sau chiar la retragerea de numerar de la ATM-urile proprii, atunci
reprezinta o alternativa viabila.
Perioada de gratie, un avantaj al cardului
Daca rata lunara aferenta creditului este luata în considerare
în totalitate si scazuta din venitul net, în cazul cardului
de credit se ia în considerare numai un anumit procent, cuprins
între 2% si 4% din linia de credit, având astfel un impact
mult mai scazut.
Cardul de credit are o perioada de gratie pentru platile efectuate
la comercianti, adica o perioada în care se poate restitui suma
împrumutata, fara a se plati dobânda pentru suma respectiva.
La unii emitenti, aceasta perioada se poate întinde pe durata a
60 de zile. În perioada de gratie nu se percepe nicio taxa (dobânda,
comision) legata de suma împrumutata, ne-a declarat Roxana
Gavrila, directorul de comunicare si marketing al Credit Team.
Comisioane de retragere mai mari
Printre dezavantaje se numara comisioanele de retragere numerar, care
sunt duble fata de conturile curente (1% fata de 0,5%). Daca retragerea
are loc de la ATM-ul altei banci decât cea emitenta, la acest comision
se adauga un cost fix de 2,5 lei.
Mai mult, în cazul folosirii cardului în strainatate, comisionul
de retragere ajunge si la 3%.
Lucian Anghel, economist-sef la BCR: "Lumea se va orienta tot mai
mult catre cardurile de credit, datorita faptului ca acestea sunt mult
mai accesibile decât un credit de nevoi personale, din punct de
vedere al costurilor implicate."
AVANTAJE
Banii returnati bancii pot fi reutilizati
> Poate fi folosit oricând, direct la cumparaturi sau la retragerea
de numerar de la ATM;
> Majoritatea bancilor nu calculeaza dobânda (perioada de gratie)
pentru platile facute la comercianti si achitate integral în 30-55
de zile, în functie de banca;
> Tot pentru platile la comercianti, banca nu percepe comisioane;
> Limita maxima este în general de 3 salarii nete, dar poate
ajunge si la 6 sau chiar mai mult în cazul cardurilor cobranding;
> Odata achitata suma consumata, limita de card revine la valoarea
initiala.
Sursa: DBSol Consulting, companie de brokeraj în credite
DEZAVANTAJE
Dobânzi uriase dupa perioada de gratie
> Dobânda practicata de banci este mai mare decât la creditele
de nevoi personale;
> Valoarea limitei obtinute la un card de credit este mult mai mica
decât valoarea obtinuta la un credit de nevoi personale;
> Atunci când utilizati din limita de card, va propuneti sa
rambursati toata suma luna viitoare si în felul acesta sa nu platiti
dobânda, în caz contrar costurile sunt mult mai mari decât
la un împrumut bancar;
> De obicei, banca nu permite retragerea numerar decât a unui
procent de 50%-60% din limita maxima.
Sursa: DBSol Consulting, companie de brokeraj în credit
Articol preluat de pe Evenimentul ZIlei
06 Dec 2008
|